Search

joi, 3 februarie 2011

Pentru libertate – Africa de Nord

În zilele astea vedem cum popoarele Africii de Nord se străduiesc să scuture jugul unor regimuri totalitare spre a se putea îmbăia cu dulcele gust al libertaţii. Într-o lume în care criza e la ea acasă, unele regimuri au devenit foarte greu de suportat. Nu se ştie probabil ce turnură va lua mişcarea din Africa de Nord pentru că interesele sunt multe şi vorba aceea: “interesul poartă fesul”. Un lucru e sigur, mulţi dintre oamenii care au ieşit în stradă, n-au ieşit pentru a face jocurile politice ale unui partid sau altul ci au ieşit pentru anumite idealuri cum ar fi: libertatea, democratia şi nu în ultimul rând un trai mai decent.
Când vorbim despre Africa de Nord vorbim despre o zonă destul de bogată, o zonă cu bogaţii naturale cum ar fi petrolul şi gazele naturale, o zonă de interes strategic şi o zonă cu o uimitoare atracţie turistică. Cu toate astea mare parte a populţiei trăieşte sub pragul sărăciei cu un venit de sub doi dolari pe zi, fiind la mila statului şi a camarilei care îl controlează, dependentă de subvenţii şi alte aşa zise facilităţi acordate probabil pentru a cumpăra de la ei liniştea publică.
Pare ridicol să trăieşti într-o zonă atât de importantă a planetei şi să depinzi de mila camarilei de la putere sau de mila unor organizaţii umanitare pentru cele necesare vieţii. Unde sunt investiţiile în dezvoltare, unde sunt locurile de muncă capabile să asigure un trai decent? Se pare că banii ţărilor şi popoarelor din regiune, munca lor şi resursele lor naturale au fost folosite pentru luxul unora, în timp ce ei au fost ţinuţi la bază, cum s-ar zice, li s-a aruncat firimituri.
Şi nu putem spune că mişcările sociale n-au avut success: în Algeria s-a reuşit reducerea preţului la alimente, în Tunisia s-a reuşit răsturnarea preşedintelui, în Egipt s-a obţinut promisiunea preşedintelui de a nu mai candida plus promisiunea unor alegeri libere şi a unor reforme democratice. Şi se pare că mişcările sociale continuă. Să vedem ce va mai urma.
Salutăm pe această cale iniţiativa unor companii americane cum ar fi Google, de a încerca să faciliteze accesul la internet şi comunicaţii a locuitorilor din Egipt în momentul în care guvernul egiptean sa străduit din răsputeri să-l diminueze sau chiar să-l interzică.