Search

duminică, 30 iunie 2019

Guvernarea încotro?




    E clar pentru orice ochi cât de cât avizat că Romania se află într-o criză ce se adâncește pe zi ce trece. Cauzele sunt multiple și complexe. Ce aș vrea eu să arăt în aticolul de față sunt câteva obiective de bază pe care ar trebui să le aibă oricine s-ar afla la cârma țării în aceste vremuri tulburi.
    Articolul nu se vrea un ghid de guvernare, ci mai mult un ghid pentru alegători. E clar că economia României este grav dezechilibrată și trebuie luate măsuri.
   Primul obiectiv ce ar trebui urmărit este scăderea taxelor pe forța de muncă. Este grotesc cât de mari sunt taxele pe muncitorul român.
   Al doilea obiectiv este mărirea salariului minim. Salariul minim este la un nivel rușinos pentru o țară din Uniunea Europeană.
   Al treilea obiectiv este creșterea valorii leului pe piața valutară. Valoarea leului e prea mică.
   Al patrulea obiectiv și nu ultimul este creșterea pensiilor mici și a eforturilor pentru îmbunătățirea situației persoanelor defavorizate social.
    Mă opresc aici cu lista, dar vreau să fie clar că mai sunt încă multe de făcut. Eu cred că o administrație riguroasă, cinstită și corectă ar putea atinge toate aceste obiective și multe altele. Dacă nu, ne vedem la vot...

marți, 28 mai 2019

Alegeri europarlamentare. Europa în criză?

 

     
    S-a discutat mult despre prezența neașteptat de mare la alegerile europarlamentare de anul acesta. Să fi devenit cetățeanul european mai sensibil la soarta Uniunii Europene sau prezența neașteptat de mare la vot denotă și altceva mai puțin vizibil, la această dată, dar poate mai profund. 
 

    Adevărul este că o prezență mică la vot e cauzată mai ales de lipsa de opțiuni electorale viabile pe care alegătorul o resimte și pe care o penalizează prin absența la vot, decât de nepăsare. Să fi avut anul acesta cetățeanul european mai multe opțiuni electorale viabile? Rezultatele alegerilor arată că au fost ceva mai multe dar, nu suficient cât să explice prezența mare la vot.


   Și atunci care să fie secretul unei mobilizări atât de mari a electoratului european. Cauzele pot fi multiple și variază de la persoană la persoană, dar eu cred că un factor important este acutizarea luptei politice în interiorul Uniunii Europene.


    Cetățeanul european simnte nevoia de a acționa de a face ceva, iar această nevoie se datorează unei crize pe care mai marii Europei încă nu o recunosc. Este vorba de sărăcia tot mai mare în care se zbat cetățenii Europei. Banul nu numai că începe să lipseasca dar e și din ce în ce mai greu de făcut iar când îl ai observi că nu prea mai are valoare. 
 

   Europenii au fost obișnuiți cu un nivel ridicat de trai iar acum se văd nevoiți să reducă pretențiile. Situația e agravată de datoriile tot mai mari acumulate de-a lungul timpului din diverse motive.


  Din motive economice și politice cât și din cauza intereselor personale sau de grup liderii europeni se pare că nu vor recunoaște situația decât dacă vor fi nevoiți, fară să țină cont de interesele cetățeanului, pe care cunoașterea situației și pregătirea pentru criză l-ar ajuta. Asta spune multe despre moralitatea liderilor europeni.


  Dar unii simnt deja efectele situației economice tot mai jalnice în care se află și de aici nevoia de a acționa, de a se prezenta la vot. Va aduce votul vreo schimbare, rămâne de văzut, dar eu cred că mulți au căzut în capcana noianului de propagandă electorală și a valului falselor promisiuni.