Se pare că bandele de infractori care s-au strecurat încă
din decembrie 1989 la conducerea țării caută acuma să scape și
basma curată și cu averile furate, de la poporul român, puse
deoparte, și, printre altele, pentru a le justifica, statutul social
nemeritat.
De câțiva ani, datorită mai multor factori, printre care și
presiunea poporului, a început să mai funcționeze, de bine, de
rău, în România și procesul de justiție. Mult lăudatul stat de
drept, începea să-și facă simțită prezența și la noi în
țară. Și spre bucuria românului, a atins, cum era și normal, pe
marii mafioți cocoțați în fruntea țării de ani buni.
Nu vorbim aici despre pedepsele mici, despre averile care
au rămas în mare parte neconfiscate, deși s-a dovedit în instanță
că de drept aparțin statului român( deci poporului), vorbim despre
bucuria a milioane de oameni cărora li s-a făcut măcar parțial
dreptate și care au reușit datorită acestui fapt să mai pună la
lada de gunoi a istoriei măcar pe unii dintre infractorii, deosebit
de periculoși, care au jefuit țara ani de zile.
Și ce să vezi!? Se pare că această bucurie, se
vrea să le fie furată românilor, ca atâtea alte lucruri, de către
tot felul de personaje dubioase cu interese și mai dubioase( de,
infractorii sunt de-ai lor și au bani furați de la popor). De ceva
vreme au început să mânjească ecranele televizoarelor tot felul
de indivizi dubioși cu plângeri puerile despre condițiile din
pușcării și alte asemenea enormități cu intenția clară de a
forța amnistia și grațierea infractorilor periculoși. Iar acum
colac peste pupăză noul guvern, impus după ultimele alegeri, vine
cu un proiect de lege care urmărește amnistierea infractorilor
periculoși ce au avut o contribuție importantă la dezastrul prin
care trece Romania din 1989 încoace.
Să fie clar! Suntem de părere că țara are nevoie
de un proces corect de justiție și vom lupta pentru acest lucru. Nu
suntem de acord nici cu amnistia, nici cu grațierea infractorilor
periculoși și mai ales a corupților. Vrem ca lupta anticorupție
să continue în Romania, și vom lupta pentru formarea unei clase
politice care să lupte, printre altele, și împoriva corupției .
Cu cât ajungi mai sus în ierarhia unei țări cu
atât trebuie să fii mai responsabil. Iar dacă profiți de asta ca
să dovedești că locul tău e la pușcărie, atunci stai la
pușcărie!