De câteva săptămâni bune românii au ieşit în stradă să-şi exprime amarul şi frustrarea faţă de mersul societăţii româneşti în era „post revoluţionară ”. Normal omul împotriva căruia se strigă şi se protestează cel mai mult, e chiar preşedintele ţării.
Acest domn, aflat la al doilea mandat, promitea cu surle şi trâmbiţe în alegeri că dacă domnia sa va fi ales românii o vor duce mult mai bine. Şi nu s-a mulţumit cu atât, el a cerut poporului să-l susţină să-şi plaseze oamenii în funcţii cheie, pentru că, vezi doamne, de aceea nu poate el duce poporul spre un trai mai bun pentru că unii îi mai pot face încă opoziţie. Zis şi facut, poporul l-a susţinut pentru că, vezi doamne, e om gospodar(după cum ziceau acoliţii lui) şi sigur ştie ce face. Numai că atunci când omul nostru s-a văzut preşedinte şi fără opozanţi a făcut ce a ştiut( şi ceea ce avea de gând cu adevărat să facă) : s-a pus cu japca pe popor, probabil mai rău decât cei dinaintea lui. Şi nu e normal !? Doar el şi acoliţii lui au câştigat alegerile, ceea ce, probabil, în limbaj „post revoluţionar ” înseamnă că au obţinut o concesiune pe mai mulţi ani pe care trebuie să o stoarcă cât mai mult !
De ce să plătească ei atâtea pensii şi salarii !? Doar românii nu au nevoie, vor trăi mai bine dacă le reduc substanţial. De ce să întreţină spitale şi şcoli, doar românii trăiesc mai bine bolnavi şi neşcoliţi, aşa că au desfiinţat cât mai multe. Normal, trebuie avută multă grijă la buget, că doar dacă se plătesc atâtea servicii din el nu mai rămân mulţi bani disponibili pentru furat. Şi normal trebuie luaţi cât mai mulţi bani împrumut în contul ţării, bani cu care să nu se facă nimic altceva decât ştiţi voi ce; după vorba guvernantul chefuieşte, poporul plăteşte.
Poate credeţi că cei care fac astăzi opoziţie în parlamentul României sunt mai buni!?
Eu, personal, cred că ei au făcut dovada capacităţilor lor în anii în care au fost la guvernare.
Şi atunci ce e de facut, se vor întreba unii? Păi speranţa ramâne tot în popor! Rămâne în sarcina acestuia să caute soluţii, să se dezică de partidele care l-au dezamăgit după revoluţie, să promoveze oameni noi şi cinstiţi, să fie mai atent cu ce votează şi cu oamenii pe care-i susţine. Dacă ne vom lăsa în continuare amagiţi de vorbele mincinoase ale celor puşi pe îmbogaţire nu o vom duce niciodată bine. Pentru ca sunt unii în stare sa spună şi că soarele răsare noaptea numai să se vadă cu traista plină fară prea multă muncă.
Până atunci putem să protestăm. E bun şi asta, pentru că ajută. Mai scăpam de frustrări şi ne mai uşurăm de obidă, şi avem şansa de a grăbi căderea celor care ne-au înşelat.
Speranţa nu moare niciodată!
