La protest

De câteva săptămâni bune românii au ieşit în stradă să-şi exprime amarul şi frustrarea faţă de mersul societăţii româneşti în era „post revoluţionară ”. Normal omul împotriva căruia se strigă şi se protestează cel mai mult, e chiar preşedintele ţării.
Acest domn, aflat la al doilea mandat, promitea cu surle şi trâmbiţe în alegeri că dacă domnia sa va fi ales românii o vor duce mult mai bine. Şi nu s-a mulţumit cu atât, el a cerut poporului să-l susţină să-şi plaseze oamenii în funcţii cheie, pentru că, vezi doamne, de aceea nu poate el duce poporul spre un trai mai bun pentru că unii îi mai pot face încă opoziţie. Zis şi facut, poporul l-a susţinut pentru că, vezi doamne, e om gospodar(după cum ziceau acoliţii lui) şi sigur ştie ce face. Numai că atunci când omul nostru s-a văzut preşedinte şi fără opozanţi a făcut ce a ştiut( şi ceea ce avea de gând cu adevărat să facă) : s-a pus cu japca pe popor, probabil mai rău decât cei dinaintea lui. Şi nu e normal !? Doar el şi acoliţii lui au câştigat alegerile, ceea ce, probabil, în limbaj „post revoluţionar ” înseamnă că au obţinut o concesiune pe mai mulţi ani pe care trebuie să o stoarcă cât mai mult !
De ce să plătească ei atâtea pensii şi salarii !? Doar românii nu au nevoie, vor trăi mai bine dacă le reduc substanţial. De ce să întreţină spitale şi şcoli, doar românii trăiesc mai bine bolnavi şi neşcoliţi, aşa că au desfiinţat cât mai multe. Normal, trebuie avută multă grijă la buget, că doar dacă se plătesc atâtea servicii din el nu mai rămân mulţi bani disponibili pentru furat. Şi normal trebuie luaţi cât mai mulţi bani împrumut în contul ţării, bani cu care să nu se facă nimic altceva decât ştiţi voi ce; după vorba guvernantul chefuieşte, poporul plăteşte.
Poate credeţi că cei care fac astăzi opoziţie în parlamentul României sunt mai buni!?
Eu, personal, cred că ei au făcut dovada capacităţilor lor în anii în care au fost la guvernare.
Şi atunci ce e de facut, se vor întreba unii? Păi speranţa ramâne tot în popor! Rămâne în sarcina acestuia să caute soluţii, să se dezică de partidele care l-au dezamăgit după revoluţie, să promoveze oameni noi şi cinstiţi, să fie mai atent cu ce votează şi cu oamenii pe care-i susţine. Dacă ne vom lăsa în continuare amagiţi de vorbele mincinoase ale celor puşi pe îmbogaţire nu o vom duce niciodată bine. Pentru ca sunt unii în stare sa spună şi că soarele răsare noaptea numai să se vadă cu traista plină fară prea multă muncă.
Până atunci putem să protestăm. E bun şi asta, pentru că ajută. Mai scăpam de frustrări şi ne mai uşurăm de obidă, şi avem şansa de a grăbi căderea celor care ne-au înşelat.
Speranţa nu moare niciodată!

Respect armatei române

Ştim cu toţii cât de mult datorăm armatei române. Poate astăzi n-am fi cea ce suntem fără sublimul efort şi spirit de sacrificiu al soldatului român.
Desigur în viaţa unui popor sunt şi factori pozitivi, care ajută la dezvoltarea acestuia, şi factori negativi care îl înfrânează în dezvoltare. Credem că armata română, a fost un factor pozitiv în viaţa poporului nostru, apărându-ne de multe din vicisitudinile istoriei.
Din păcate, în istoria armatei sunt şi perioade mai bune şi perioade mai proaste. Un exemplu de perioadă mai proastă din viaţa armatei este atunci când destinul sau anumite forţe oculte ale istoriei deturnează armata română de la rolul ei, acela de a apăra interesele poporului român şi ale României, şi este trimisă să lupte pentru interese străine de naţiunea noastră. Nu este uşor atunci pentru ostaşul român să-şi rişte viaţa şi viitorul pentru ceva care pentru el şi naţia lui n-are nici o valoare, ba chiar îi daunează.
Încheiem articolul cu un gând frumos dedicat armatei române.

Dezastrul de la Fukushima şi energia nucleară

După cum se ştie, după dezastul de la Fukushima, tot mai multă lume se întreabă dacă este oportună continuarea exploatării energiei nucleare. Este de înţeles că unii oameni sunt speriaţi, mai ales când acolo au avut loc scurgeri grave de radiaţii. De aceea considerăm de bun simţ întrebarea: Merită să mai continuăm cu energia nucleară?
Aici trebuie avute în vedere mai multe aspecte. Cel mai important ar fi foamea de energie cu care se confruntă umanitatea. Trebuie avut în vedere că omenirea îşi asigură peste 80% din necesarul de energie prin utilizarea combustibililor fosili. Pe lângă faptul că utilizarea acestor combustibili nu este considerată prea ecologică, ei mai au şi alte calităţi menite să ne pună pe gânduri. În primul rând sunt o sursă epuizabilă de energie, în al doilea rând sunt o resursă exploatată de multă vreme. Asta înseamnă că e din ce în ce mai greu să se asigure fluxul continuu de energie de care avem nevoie bazându-ne doar pe aceşti combustibili. Cum economia are nevoie de un flux continuu de energie înseamnă că, sau va creşte preţul până când unii vor renunţa( nu este singurul motiv pentru care ar putea creşte preţul), sau apelăm şi la alte surse de energie.
În aceste condiţii renunţarea la energia nucleară este un obiectiv greu de atins, dacă nu chiar imposibil. Din contră, cum se estimează că necesarul de energie va creşte, apelarea la energia nucleară este tot mai tentantă pentru viitor. Asta nu înseamnă că trebuie să ne speriem, căci cu toată lecţia dură învăţată la Fukushima, energia nucleară este o sursă destul de sigură. Până la urmă trebuie avut în vedere că dezastrul de la Fukushima s-a produs în urma unor catastrofe naturale( cutremur plus tsunami), şi asta ne arată că dacă vom lua măsuri pentru mărirea securităţii reactoarelor nucleare în faţa furiei naturii, probabil, nu va trebui să ne mai temem atât de mult.
Ţinând cont că energia nucleară, dacă excludem deşeurile radioactive, este o sursă curată de energie şi că cercetarea în domeniul nuclear poate aduce mari foloase şi pe viitor, să ţinem fruntea sus şi să continuăm să exploatăm această resursă în folosul umanităţii.

Pentru libertate – Africa de Nord

În zilele astea vedem cum popoarele Africii de Nord se străduiesc să scuture jugul unor regimuri totalitare spre a se putea îmbăia cu dulcele gust al libertaţii. Într-o lume în care criza e la ea acasă, unele regimuri au devenit foarte greu de suportat. Nu se ştie probabil ce turnură va lua mişcarea din Africa de Nord pentru că interesele sunt multe şi vorba aceea: “interesul poartă fesul”. Un lucru e sigur, mulţi dintre oamenii care au ieşit în stradă, n-au ieşit pentru a face jocurile politice ale unui partid sau altul ci au ieşit pentru anumite idealuri cum ar fi: libertatea, democratia şi nu în ultimul rând un trai mai decent.
Când vorbim despre Africa de Nord vorbim despre o zonă destul de bogată, o zonă cu bogaţii naturale cum ar fi petrolul şi gazele naturale, o zonă de interes strategic şi o zonă cu o uimitoare atracţie turistică. Cu toate astea mare parte a populţiei trăieşte sub pragul sărăciei cu un venit de sub doi dolari pe zi, fiind la mila statului şi a camarilei care îl controlează, dependentă de subvenţii şi alte aşa zise facilităţi acordate probabil pentru a cumpăra de la ei liniştea publică.
Pare ridicol să trăieşti într-o zonă atât de importantă a planetei şi să depinzi de mila camarilei de la putere sau de mila unor organizaţii umanitare pentru cele necesare vieţii. Unde sunt investiţiile în dezvoltare, unde sunt locurile de muncă capabile să asigure un trai decent? Se pare că banii ţărilor şi popoarelor din regiune, munca lor şi resursele lor naturale au fost folosite pentru luxul unora, în timp ce ei au fost ţinuţi la bază, cum s-ar zice, li s-a aruncat firimituri.
Şi nu putem spune că mişcările sociale n-au avut success: în Algeria s-a reuşit reducerea preţului la alimente, în Tunisia s-a reuşit răsturnarea preşedintelui, în Egipt s-a obţinut promisiunea preşedintelui de a nu mai candida plus promisiunea unor alegeri libere şi a unor reforme democratice. Şi se pare că mişcările sociale continuă. Să vedem ce va mai urma.
Salutăm pe această cale iniţiativa unor companii americane cum ar fi Google, de a încerca să faciliteze accesul la internet şi comunicaţii a locuitorilor din Egipt în momentul în care guvernul egiptean sa străduit din răsputeri să-l diminueze sau chiar să-l interzică.

Vremuri de criză

Aşa cum ştim cu toţii traim vremuri de criză, vremuri grele, vremuri care în ciuda celor spuse de unii sau alţii prin media sau pur şi simplu pe la colţ de stradă, parcă nu se mai termină. Şi cum să se termine când situaţia e de-a dreptul dezastroasă, la nivelul întregii planete! Căci nu e vorba numai de o criză financiară aici, e vorba şi de o criză a resurselor, iar faptul că astăzi petrolul în ciuda crizei de bani se vinde cu 80$ pe baril tinde să-mi dea dreptate.
Vedem cum guvernele lumii se străduiesc cu disperare să ţină în frâu economia să nu o ia la vale. Şi de multe ori în lupta asta a lor uită ce-i mai important, piesa de bază a întregii economii; omul, omul simplu şi muncitor, omul plătitor de taxe şi impozite, omul care produce tot ceea ce comerţul încearcă sa vândă, şi fără de munca căruia economia pur şi simplu nu ar mai exista.
Să luăm exemplul simplu al României. Ştim sloganul cu care mai marii României, au ajuns sa preia puterea în stat. „Să trăiţi bine!” sunau trompeţii pe la colţ de stradă. Şi mulţi au crezut, şi au sperat ca nivelul lor de trai se va îmbunătăţi. Şi ce a urmat? Tăierea cu nesimţire a salariilor, majorarea tva, şi alte asemenea măsuri menite să-l facă pe bietul român „să trăiască bine”. Şi nu e vorba ca cei în cauză nu ştiau situaţia ţării căci tot ei au fost la putere şi înainte de alegeri, dar au minţit în campanie, au minţit premeditat. Deci cu ce ne-am ales? Ne-am ales cu faptul simplu că în plină criză mondială suntem conduşi de nişte oameni cu o moralitate cel puţin dubioasă, oameni care nu se dau înapoi să mintă un popor întreg pentru a-şi atinge scopurile.
Să ne fie învaţătură de minte! Să încercam altădată să gândim de două ori înainte de a pune ştampila de vot. Să gândim cu propriul creier, şi să nu ne mai lăsăm influenţaţi de sloganuri electorale ieftine.
Situaţia României în acest început de criză pare sumbră: şomaj, căderea salariilor, datorii şi alte rele care au căzut pe capul cetăţeanului cinstit şi onest. Există totuşi speranţă! Speranţa ca ne vom aduna, că vom căuta soluţii, că vom încerca sa evoluăm spre mai bine şi nu ne vom lăsa doborâţi de vicisitudini. Trebuie sa fim mai atenţi, trebuie să gândim mai mult, trebuie să ne ajutăm reciproc, trebuie să luăm atitudine şi trebuie să muncim pentru a ieşi din această situaţie. Uniţi vom învinge!

Camarila

Aşa după cum toată lumea ştie România este o ţară grav afectată de criza economică mondială. Asta înseamnă în primul rând şomaj, falimente şi scăderea veniturilor. Omul de rând este forţat să-şi reducă cheltuielile şi nivelul de trai. Multe firme şi companii se chinuie să supravieţuiască în condiţiile cererii tot mai slabe din partea consumatorului.
Există însă unii care profită după criză. Şi nu e vorba aici despre agenţii economici cărora din întâmplare criza le-a creat condiţii mai bune de desfăşurare a activităţii, ei sunt clienţi nevinovaţi ai crizei, e vorba mai ales despre camarilă. Ce înseamnă camarila!? Înseamnă tot puhoiul ăla de profitori care se adună în spatele aşa zişilor politicieni pentru a apuca şi ei un “oscior “acolo, fară să muncească prea mult.
Şi mulţi sunt Doamne! În fiecare judeţ, oraş sau chiar comună găseşti membrii ai camarilei. Şi toţi trebuie hrăniţi, îmbrăcaţi şi întreţinuţi pe picior mare. De unde bani, se vor întreba unii!? Pai cum de unde!? Din munca unui popor întreg. Şi nu-i suficient! Se tot plâng domnii aştia că românul nu munceşte suficient, că e prea bine plătit, că are pensii prea mari. Ce contează pentru ei că unii stau şi câte zece doisprezece ore la servici şi au salarii de 200-300 de euro, ce contează ca unii după zeci de ani de muncă se aleg cu pensii de 500-600 lei? Nu, camarila vrea să o ducă bine, şi asta fară să muncească. Aşa că trag cu nesimţire din munca cetăţeanului de rând. Pentru că mare parte din munca neplătită intră în buzunarele nesăţioase ale camarilei. Tot ce este valoare în lumea asta conţine într-un fel sau altul muncă omenească, şi camarila ştie sa-şi însuşească cu nesimţire din valoarea produsă de alţii.
Care sunt metodele camarilei? Simplu, minciuna, mita, corupţia, contractele veroase cu statul şi alte metode pe care nu le mai enumerăm aici pentru că se ştiu prea bine. Şi totuşi cum, cum de se poate aşa ceva, se vor întreba unii oameni cu bun simţ? Pai simplu, camarila are rolul ei într-o societate democratică, aşa cum se pretinde a noastră că este. Altfel cum nişte oameni incompetenţi ajung miniştrii, parlamentari, sau la cine ştie ce alte măriri publice. Camarila îi susţine, camarila face propagandă mincinoasă pentru ei în fiecare colţişor din ţara asta. Ca o leoaică care-şi apără puii îi apără camarila pe aceşti domni de orice le ameninţă poziţiile din care şi ei la rândul lor servesc camarila.
Eu cred că în condiţiile tot mai grele generate de criza economică a venit timpul ca poporul să dea la o parte sistemul camarilei. Asta se poate face prin vigilenţă, luptă socială şi în primul rând efortul de a gândi cu capul propriu ce veţi face la alegeri. Gândiţi-vă numai cât va costă tăierea salariilor, impozitarea pensiilor, somajul, mărirea TVA, şi alte rele generate de incompetenţa şi rapacitatea unora.

Criza şi resursele

După părerea mea criza economică mondială este de fapt o criză a resurselor. Aici nu e vorba(cel puţin deocamdată) neapărat de epuizarea resurselor cât despre incapacitatea economiei de a asigura omenirii necesarul de resurse pentru buna desfaşurare a activităţii economice şi asigurarea creşterii pe care o doreşte toată lumea.
Deşi oficial nu se recunoaşte acest lucru putem totuşi să-l intuim dacă ştim câte ceva despre felul cum a evoluat criza. In 2008 am avut o perioadă de scumpire a resurselor( barilul de petrol atinsese preţul de 147$). Scumpirea a avut ca şi cauză principală cererea tot mai mare din partea unei economii flămânde de creştere şi capacitatea tot mai mică a unei planete secătuite. În goana lor după resurse atât companiile cât şi oamenii au apelat la bănci, sistemul capitalist având o filozofie simplă în astfel de situaţii: resursele le obţine cine plăteşte mai mult. Inflaţia generalizată care a urmat apoi a îndepărtat consumatorul de piaţă. Astfel în scurt timp tot sistemul financiar global s-a prăbuşit. Aşa a început criza financiară.
Să analizăm puţin ce s-a întâmplat apoi: guvernele au intervenit, s-au injectat bani în sistem, acest lucru făcându-se într-o perioadă în care consumul de resurse s-a redus, în special datorită şomajului, falimentelor etc. Asta a însemnat că economia a dispus din nou de bani şi resurse ieftine. Încet, încet, au început să se simtă unele semne de revigorare. Dar revigorarea în economia de piaţă înseamnă consum, şi azi vedem cum resursele se scumpesc din nou. Barilul de petrol a depaşit deja valoarea de 70$ şi se vorbeşte că o să atingă şi 100$.
Acesta înseamnă că omenirea se confruntă cu o criză profundă, o criză care va pune multe probleme tuturor. Sunt totuşi multe de făcut pentru controlul situaţiei şi ameliorarea crizei. În primul rand e nevoie de un efort major din partea populaţiei de a înţelege şi de a lua măsuri. E nevoie de unirea eforturilor în sens pozitv, e nevoie de atitudine şi e nevoie de efort. În primul rând nu trebuie să ne lăsăm manipulaţi şi înşelaţi de oameni care pun interesul personal mai presus de orice.
Există strategii care ne pot ajuta să rezolvăm problemele crizei, trebuie doar să le indentificăm şi să le punem în practică. Uniţi vom reuşi!.