După cum se ştie, după dezastul de la Fukushima, tot mai multă lume se întreabă dacă este oportună continuarea exploatării energiei nucleare. Este de înţeles că unii oameni sunt speriaţi, mai ales când acolo au avut loc scurgeri grave de radiaţii. De aceea considerăm de bun simţ întrebarea: Merită să mai continuăm cu energia nucleară?
Aici trebuie avute în vedere mai multe aspecte. Cel mai important ar fi foamea de energie cu care se confruntă umanitatea. Trebuie avut în vedere că omenirea îşi asigură peste 80% din necesarul de energie prin utilizarea combustibililor fosili. Pe lângă faptul că utilizarea acestor combustibili nu este considerată prea ecologică, ei mai au şi alte calităţi menite să ne pună pe gânduri. În primul rând sunt o sursă epuizabilă de energie, în al doilea rând sunt o resursă exploatată de multă vreme. Asta înseamnă că e din ce în ce mai greu să se asigure fluxul continuu de energie de care avem nevoie bazându-ne doar pe aceşti combustibili. Cum economia are nevoie de un flux continuu de energie înseamnă că, sau va creşte preţul până când unii vor renunţa( nu este singurul motiv pentru care ar putea creşte preţul), sau apelăm şi la alte surse de energie.
În aceste condiţii renunţarea la energia nucleară este un obiectiv greu de atins, dacă nu chiar imposibil. Din contră, cum se estimează că necesarul de energie va creşte, apelarea la energia nucleară este tot mai tentantă pentru viitor. Asta nu înseamnă că trebuie să ne speriem, căci cu toată lecţia dură învăţată la Fukushima, energia nucleară este o sursă destul de sigură. Până la urmă trebuie avut în vedere că dezastrul de la Fukushima s-a produs în urma unor catastrofe naturale( cutremur plus tsunami), şi asta ne arată că dacă vom lua măsuri pentru mărirea securităţii reactoarelor nucleare în faţa furiei naturii, probabil, nu va trebui să ne mai temem atât de mult.
Ţinând cont că energia nucleară, dacă excludem deşeurile radioactive, este o sursă curată de energie şi că cercetarea în domeniul nuclear poate aduce mari foloase şi pe viitor, să ţinem fruntea sus şi să continuăm să exploatăm această resursă în folosul umanităţii.
vineri, 6 mai 2011
joi, 3 februarie 2011
Pentru libertate – Africa de Nord
În zilele astea vedem cum popoarele Africii de Nord se străduiesc să scuture jugul unor regimuri totalitare spre a se putea îmbăia cu dulcele gust al libertaţii. Într-o lume în care criza e la ea acasă, unele regimuri au devenit foarte greu de suportat. Nu se ştie probabil ce turnură va lua mişcarea din Africa de Nord pentru că interesele sunt multe şi vorba aceea: “interesul poartă fesul”. Un lucru e sigur, mulţi dintre oamenii care au ieşit în stradă, n-au ieşit pentru a face jocurile politice ale unui partid sau altul ci au ieşit pentru anumite idealuri cum ar fi: libertatea, democratia şi nu în ultimul rând un trai mai decent.
Când vorbim despre Africa de Nord vorbim despre o zonă destul de bogată, o zonă cu bogaţii naturale cum ar fi petrolul şi gazele naturale, o zonă de interes strategic şi o zonă cu o uimitoare atracţie turistică. Cu toate astea mare parte a populţiei trăieşte sub pragul sărăciei cu un venit de sub doi dolari pe zi, fiind la mila statului şi a camarilei care îl controlează, dependentă de subvenţii şi alte aşa zise facilităţi acordate probabil pentru a cumpăra de la ei liniştea publică.
Pare ridicol să trăieşti într-o zonă atât de importantă a planetei şi să depinzi de mila camarilei de la putere sau de mila unor organizaţii umanitare pentru cele necesare vieţii. Unde sunt investiţiile în dezvoltare, unde sunt locurile de muncă capabile să asigure un trai decent? Se pare că banii ţărilor şi popoarelor din regiune, munca lor şi resursele lor naturale au fost folosite pentru luxul unora, în timp ce ei au fost ţinuţi la bază, cum s-ar zice, li s-a aruncat firimituri.
Şi nu putem spune că mişcările sociale n-au avut success: în Algeria s-a reuşit reducerea preţului la alimente, în Tunisia s-a reuşit răsturnarea preşedintelui, în Egipt s-a obţinut promisiunea preşedintelui de a nu mai candida plus promisiunea unor alegeri libere şi a unor reforme democratice. Şi se pare că mişcările sociale continuă. Să vedem ce va mai urma.
Salutăm pe această cale iniţiativa unor companii americane cum ar fi Google, de a încerca să faciliteze accesul la internet şi comunicaţii a locuitorilor din Egipt în momentul în care guvernul egiptean sa străduit din răsputeri să-l diminueze sau chiar să-l interzică.
Când vorbim despre Africa de Nord vorbim despre o zonă destul de bogată, o zonă cu bogaţii naturale cum ar fi petrolul şi gazele naturale, o zonă de interes strategic şi o zonă cu o uimitoare atracţie turistică. Cu toate astea mare parte a populţiei trăieşte sub pragul sărăciei cu un venit de sub doi dolari pe zi, fiind la mila statului şi a camarilei care îl controlează, dependentă de subvenţii şi alte aşa zise facilităţi acordate probabil pentru a cumpăra de la ei liniştea publică.
Pare ridicol să trăieşti într-o zonă atât de importantă a planetei şi să depinzi de mila camarilei de la putere sau de mila unor organizaţii umanitare pentru cele necesare vieţii. Unde sunt investiţiile în dezvoltare, unde sunt locurile de muncă capabile să asigure un trai decent? Se pare că banii ţărilor şi popoarelor din regiune, munca lor şi resursele lor naturale au fost folosite pentru luxul unora, în timp ce ei au fost ţinuţi la bază, cum s-ar zice, li s-a aruncat firimituri.
Şi nu putem spune că mişcările sociale n-au avut success: în Algeria s-a reuşit reducerea preţului la alimente, în Tunisia s-a reuşit răsturnarea preşedintelui, în Egipt s-a obţinut promisiunea preşedintelui de a nu mai candida plus promisiunea unor alegeri libere şi a unor reforme democratice. Şi se pare că mişcările sociale continuă. Să vedem ce va mai urma.
Salutăm pe această cale iniţiativa unor companii americane cum ar fi Google, de a încerca să faciliteze accesul la internet şi comunicaţii a locuitorilor din Egipt în momentul în care guvernul egiptean sa străduit din răsputeri să-l diminueze sau chiar să-l interzică.
vineri, 1 octombrie 2010
Vremuri de criză
Aşa cum ştim cu toţii traim vremuri de criză, vremuri grele, vremuri care în ciuda celor spuse de unii sau alţii prin media sau pur şi simplu pe la colţ de stradă, parcă nu se mai termină. Şi cum să se termine când situaţia e de-a dreptul dezastroasă, la nivelul întregii planete! Căci nu e vorba numai de o criză financiară aici, e vorba şi de o criză a resurselor, iar faptul că astăzi petrolul în ciuda crizei de bani se vinde cu 80$ pe baril tinde să-mi dea dreptate.
Vedem cum guvernele lumii se străduiesc cu disperare să ţină în frâu economia să nu o ia la vale. Şi de multe ori în lupta asta a lor uită ce-i mai important, piesa de bază a întregii economii; omul, omul simplu şi muncitor, omul plătitor de taxe şi impozite, omul care produce tot ceea ce comerţul încearcă sa vândă, şi fără de munca căruia economia pur şi simplu nu ar mai exista.
Să luăm exemplul simplu al României. Ştim sloganul cu care mai marii României, au ajuns sa preia puterea în stat. „Să trăiţi bine!” sunau trompeţii pe la colţ de stradă. Şi mulţi au crezut, şi au sperat ca nivelul lor de trai se va îmbunătăţi. Şi ce a urmat? Tăierea cu nesimţire a salariilor, majorarea tva, şi alte asemenea măsuri menite să-l facă pe bietul român „să trăiască bine”. Şi nu e vorba ca cei în cauză nu ştiau situaţia ţării căci tot ei au fost la putere şi înainte de alegeri, dar au minţit în campanie, au minţit premeditat. Deci cu ce ne-am ales? Ne-am ales cu faptul simplu că în plină criză mondială suntem conduşi de nişte oameni cu o moralitate cel puţin dubioasă, oameni care nu se dau înapoi să mintă un popor întreg pentru a-şi atinge scopurile.
Să ne fie învaţătură de minte! Să încercam altădată să gândim de două ori înainte de a pune ştampila de vot. Să gândim cu propriul creier, şi să nu ne mai lăsăm influenţaţi de sloganuri electorale ieftine.
Situaţia României în acest început de criză pare sumbră: şomaj, căderea salariilor, datorii şi alte rele care au căzut pe capul cetăţeanului cinstit şi onest. Există totuşi speranţă! Speranţa ca ne vom aduna, că vom căuta soluţii, că vom încerca sa evoluăm spre mai bine şi nu ne vom lăsa doborâţi de vicisitudini. Trebuie sa fim mai atenţi, trebuie să gândim mai mult, trebuie să ne ajutăm reciproc, trebuie să luăm atitudine şi trebuie să muncim pentru a ieşi din această situaţie. Uniţi vom învinge!
Vedem cum guvernele lumii se străduiesc cu disperare să ţină în frâu economia să nu o ia la vale. Şi de multe ori în lupta asta a lor uită ce-i mai important, piesa de bază a întregii economii; omul, omul simplu şi muncitor, omul plătitor de taxe şi impozite, omul care produce tot ceea ce comerţul încearcă sa vândă, şi fără de munca căruia economia pur şi simplu nu ar mai exista.
Să luăm exemplul simplu al României. Ştim sloganul cu care mai marii României, au ajuns sa preia puterea în stat. „Să trăiţi bine!” sunau trompeţii pe la colţ de stradă. Şi mulţi au crezut, şi au sperat ca nivelul lor de trai se va îmbunătăţi. Şi ce a urmat? Tăierea cu nesimţire a salariilor, majorarea tva, şi alte asemenea măsuri menite să-l facă pe bietul român „să trăiască bine”. Şi nu e vorba ca cei în cauză nu ştiau situaţia ţării căci tot ei au fost la putere şi înainte de alegeri, dar au minţit în campanie, au minţit premeditat. Deci cu ce ne-am ales? Ne-am ales cu faptul simplu că în plină criză mondială suntem conduşi de nişte oameni cu o moralitate cel puţin dubioasă, oameni care nu se dau înapoi să mintă un popor întreg pentru a-şi atinge scopurile.
Să ne fie învaţătură de minte! Să încercam altădată să gândim de două ori înainte de a pune ştampila de vot. Să gândim cu propriul creier, şi să nu ne mai lăsăm influenţaţi de sloganuri electorale ieftine.
Situaţia României în acest început de criză pare sumbră: şomaj, căderea salariilor, datorii şi alte rele care au căzut pe capul cetăţeanului cinstit şi onest. Există totuşi speranţă! Speranţa ca ne vom aduna, că vom căuta soluţii, că vom încerca sa evoluăm spre mai bine şi nu ne vom lăsa doborâţi de vicisitudini. Trebuie sa fim mai atenţi, trebuie să gândim mai mult, trebuie să ne ajutăm reciproc, trebuie să luăm atitudine şi trebuie să muncim pentru a ieşi din această situaţie. Uniţi vom învinge!
luni, 19 iulie 2010
Camarila
Aşa după cum toată lumea ştie România este o ţară grav afectată de criza economică mondială. Asta înseamnă în primul rând şomaj, falimente şi scăderea veniturilor. Omul de rând este forţat să-şi reducă cheltuielile şi nivelul de trai. Multe firme şi companii se chinuie să supravieţuiască în condiţiile cererii tot mai slabe din partea consumatorului.
Există însă unii care profită după criză. Şi nu e vorba aici despre agenţii economici cărora din întâmplare criza le-a creat condiţii mai bune de desfăşurare a activităţii, ei sunt clienţi nevinovaţi ai crizei, e vorba mai ales despre camarilă. Ce înseamnă camarila!? Înseamnă tot puhoiul ăla de profitori care se adună în spatele aşa zişilor politicieni pentru a apuca şi ei un “oscior “acolo, fară să muncească prea mult.
Şi mulţi sunt Doamne! În fiecare judeţ, oraş sau chiar comună găseşti membrii ai camarilei. Şi toţi trebuie hrăniţi, îmbrăcaţi şi întreţinuţi pe picior mare. De unde bani, se vor întreba unii!? Pai cum de unde!? Din munca unui popor întreg. Şi nu-i suficient! Se tot plâng domnii aştia că românul nu munceşte suficient, că e prea bine plătit, că are pensii prea mari. Ce contează pentru ei că unii stau şi câte zece doisprezece ore la servici şi au salarii de 200-300 de euro, ce contează ca unii după zeci de ani de muncă se aleg cu pensii de 500-600 lei? Nu, camarila vrea să o ducă bine, şi asta fară să muncească. Aşa că trag cu nesimţire din munca cetăţeanului de rând. Pentru că mare parte din munca neplătită intră în buzunarele nesăţioase ale camarilei. Tot ce este valoare în lumea asta conţine într-un fel sau altul muncă omenească, şi camarila ştie sa-şi însuşească cu nesimţire din valoarea produsă de alţii.
Care sunt metodele camarilei? Simplu, minciuna, mita, corupţia, contractele veroase cu statul şi alte metode pe care nu le mai enumerăm aici pentru că se ştiu prea bine. Şi totuşi cum, cum de se poate aşa ceva, se vor întreba unii oameni cu bun simţ? Pai simplu, camarila are rolul ei într-o societate democratică, aşa cum se pretinde a noastră că este. Altfel cum nişte oameni incompetenţi ajung miniştrii, parlamentari, sau la cine ştie ce alte măriri publice. Camarila îi susţine, camarila face propagandă mincinoasă pentru ei în fiecare colţişor din ţara asta. Ca o leoaică care-şi apără puii îi apără camarila pe aceşti domni de orice le ameninţă poziţiile din care şi ei la rândul lor servesc camarila.
Eu cred că în condiţiile tot mai grele generate de criza economică a venit timpul ca poporul să dea la o parte sistemul camarilei. Asta se poate face prin vigilenţă, luptă socială şi în primul rând efortul de a gândi cu capul propriu ce veţi face la alegeri. Gândiţi-vă numai cât va costă tăierea salariilor, impozitarea pensiilor, somajul, mărirea TVA, şi alte rele generate de incompetenţa şi rapacitatea unora.
Există însă unii care profită după criză. Şi nu e vorba aici despre agenţii economici cărora din întâmplare criza le-a creat condiţii mai bune de desfăşurare a activităţii, ei sunt clienţi nevinovaţi ai crizei, e vorba mai ales despre camarilă. Ce înseamnă camarila!? Înseamnă tot puhoiul ăla de profitori care se adună în spatele aşa zişilor politicieni pentru a apuca şi ei un “oscior “acolo, fară să muncească prea mult.
Şi mulţi sunt Doamne! În fiecare judeţ, oraş sau chiar comună găseşti membrii ai camarilei. Şi toţi trebuie hrăniţi, îmbrăcaţi şi întreţinuţi pe picior mare. De unde bani, se vor întreba unii!? Pai cum de unde!? Din munca unui popor întreg. Şi nu-i suficient! Se tot plâng domnii aştia că românul nu munceşte suficient, că e prea bine plătit, că are pensii prea mari. Ce contează pentru ei că unii stau şi câte zece doisprezece ore la servici şi au salarii de 200-300 de euro, ce contează ca unii după zeci de ani de muncă se aleg cu pensii de 500-600 lei? Nu, camarila vrea să o ducă bine, şi asta fară să muncească. Aşa că trag cu nesimţire din munca cetăţeanului de rând. Pentru că mare parte din munca neplătită intră în buzunarele nesăţioase ale camarilei. Tot ce este valoare în lumea asta conţine într-un fel sau altul muncă omenească, şi camarila ştie sa-şi însuşească cu nesimţire din valoarea produsă de alţii.
Care sunt metodele camarilei? Simplu, minciuna, mita, corupţia, contractele veroase cu statul şi alte metode pe care nu le mai enumerăm aici pentru că se ştiu prea bine. Şi totuşi cum, cum de se poate aşa ceva, se vor întreba unii oameni cu bun simţ? Pai simplu, camarila are rolul ei într-o societate democratică, aşa cum se pretinde a noastră că este. Altfel cum nişte oameni incompetenţi ajung miniştrii, parlamentari, sau la cine ştie ce alte măriri publice. Camarila îi susţine, camarila face propagandă mincinoasă pentru ei în fiecare colţişor din ţara asta. Ca o leoaică care-şi apără puii îi apără camarila pe aceşti domni de orice le ameninţă poziţiile din care şi ei la rândul lor servesc camarila.
Eu cred că în condiţiile tot mai grele generate de criza economică a venit timpul ca poporul să dea la o parte sistemul camarilei. Asta se poate face prin vigilenţă, luptă socială şi în primul rând efortul de a gândi cu capul propriu ce veţi face la alegeri. Gândiţi-vă numai cât va costă tăierea salariilor, impozitarea pensiilor, somajul, mărirea TVA, şi alte rele generate de incompetenţa şi rapacitatea unora.
duminică, 18 iulie 2010
Criza şi resursele
După părerea mea criza economică mondială este de fapt o criză a resurselor. Aici nu e vorba(cel puţin deocamdată) neapărat de epuizarea resurselor cât despre incapacitatea economiei de a asigura omenirii necesarul de resurse pentru buna desfaşurare a activităţii economice şi asigurarea creşterii pe care o doreşte toată lumea.
Deşi oficial nu se recunoaşte acest lucru putem totuşi să-l intuim dacă ştim câte ceva despre felul cum a evoluat criza. In 2008 am avut o perioadă de scumpire a resurselor( barilul de petrol atinsese preţul de 147$). Scumpirea a avut ca şi cauză principală cererea tot mai mare din partea unei economii flămânde de creştere şi capacitatea tot mai mică a unei planete secătuite. În goana lor după resurse atât companiile cât şi oamenii au apelat la bănci, sistemul capitalist având o filozofie simplă în astfel de situaţii: resursele le obţine cine plăteşte mai mult. Inflaţia generalizată care a urmat apoi a îndepărtat consumatorul de piaţă. Astfel în scurt timp tot sistemul financiar global s-a prăbuşit. Aşa a început criza financiară.
Să analizăm puţin ce s-a întâmplat apoi: guvernele au intervenit, s-au injectat bani în sistem, acest lucru făcându-se într-o perioadă în care consumul de resurse s-a redus, în special datorită şomajului, falimentelor etc. Asta a însemnat că economia a dispus din nou de bani şi resurse ieftine. Încet, încet, au început să se simtă unele semne de revigorare. Dar revigorarea în economia de piaţă înseamnă consum, şi azi vedem cum resursele se scumpesc din nou. Barilul de petrol a depaşit deja valoarea de 70$ şi se vorbeşte că o să atingă şi 100$.
Acesta înseamnă că omenirea se confruntă cu o criză profundă, o criză care va pune multe probleme tuturor. Sunt totuşi multe de făcut pentru controlul situaţiei şi ameliorarea crizei. În primul rand e nevoie de un efort major din partea populaţiei de a înţelege şi de a lua măsuri. E nevoie de unirea eforturilor în sens pozitv, e nevoie de atitudine şi e nevoie de efort. În primul rând nu trebuie să ne lăsăm manipulaţi şi înşelaţi de oameni care pun interesul personal mai presus de orice.
Există strategii care ne pot ajuta să rezolvăm problemele crizei, trebuie doar să le indentificăm şi să le punem în practică. Uniţi vom reuşi!.
Deşi oficial nu se recunoaşte acest lucru putem totuşi să-l intuim dacă ştim câte ceva despre felul cum a evoluat criza. In 2008 am avut o perioadă de scumpire a resurselor( barilul de petrol atinsese preţul de 147$). Scumpirea a avut ca şi cauză principală cererea tot mai mare din partea unei economii flămânde de creştere şi capacitatea tot mai mică a unei planete secătuite. În goana lor după resurse atât companiile cât şi oamenii au apelat la bănci, sistemul capitalist având o filozofie simplă în astfel de situaţii: resursele le obţine cine plăteşte mai mult. Inflaţia generalizată care a urmat apoi a îndepărtat consumatorul de piaţă. Astfel în scurt timp tot sistemul financiar global s-a prăbuşit. Aşa a început criza financiară.
Să analizăm puţin ce s-a întâmplat apoi: guvernele au intervenit, s-au injectat bani în sistem, acest lucru făcându-se într-o perioadă în care consumul de resurse s-a redus, în special datorită şomajului, falimentelor etc. Asta a însemnat că economia a dispus din nou de bani şi resurse ieftine. Încet, încet, au început să se simtă unele semne de revigorare. Dar revigorarea în economia de piaţă înseamnă consum, şi azi vedem cum resursele se scumpesc din nou. Barilul de petrol a depaşit deja valoarea de 70$ şi se vorbeşte că o să atingă şi 100$.
Acesta înseamnă că omenirea se confruntă cu o criză profundă, o criză care va pune multe probleme tuturor. Sunt totuşi multe de făcut pentru controlul situaţiei şi ameliorarea crizei. În primul rand e nevoie de un efort major din partea populaţiei de a înţelege şi de a lua măsuri. E nevoie de unirea eforturilor în sens pozitv, e nevoie de atitudine şi e nevoie de efort. În primul rând nu trebuie să ne lăsăm manipulaţi şi înşelaţi de oameni care pun interesul personal mai presus de orice.
Există strategii care ne pot ajuta să rezolvăm problemele crizei, trebuie doar să le indentificăm şi să le punem în practică. Uniţi vom reuşi!.
luni, 12 iulie 2010
FIFA WORLD CUP 2010
S-a terminat şi campionatul mondial din Africa de Sud. După cum ştiu marea majoritate, câştigatoare a ieşit Spania după ce a învins in finală Olanda, în prelungiri, cu 1-0. A fost o victorie muncită, căci nu e uşor să câştigi campionatul mondial, trofeu râvnit de toate echipele din lume. Desigur în afacerea asta trebuie să ai şi un dram de noroc, căci vorba accea: balonul e rotund.
Ce a însemnat însă pentru spectatorul de rand campionatul mondial de fotbal!? În primul rand despre el este vorba, căci dacă n-ar fi fost el, dacă n-ar fi fost milioanele de împătimiţi, acest eveniment sau n-ar mai fi avut anvergura pe care a avut-o sau n-ar mai fi existat. În primul rând spectacolul apoi emoţiile, bucuria victoriei sau tristeţea înfrângerii. Mulţi spectatori sau telespectatori au trăit intens fiecare fază.
De ce toate astea!? Ce îi face pe aceşti oameni să se bucure sau să sufere pentru un meci de fotbal? Poate este ceva în noi sau în natură, ce ne face să ne comportăm astfel. Poate e doar eliberarea de tensiuni acumulate în decursul zilelor tumultoase pe care societatea modernă ni le oferă.
Oricum ar fi, spectacolul fotbalistic atrage, stârneşte pasiuni şi emoţii în psihicul uman. Aceste pasiuni şi emoţii trebuie că au ceva pozitiv, alfel nu ne-am pierde timpul în faţa televizoarelor urmărind meciurile de fotbal.
Vraja fotbalului atrage şi emoţionează totodată, stârneşte pasiuni şi dorinţe de victorie. E meritul acestui sport că a reuşit să devină atât de popular şi iubit. Cât va ţine accest lucru!? Poate atâta timp cât nevoia de spectacol va domni printre oameni sau până când atenţia oamenilor se va îndrepta spre alte sporturi sau alt gen de spectacole.
Deocamdată fotbalul e sportul rege şi ca să dam cezarului ce e al cezarului, vom felicita echipa Spaniei pentru rezultatul obţinut şi le urăm succes în continuare.
Ce a însemnat însă pentru spectatorul de rand campionatul mondial de fotbal!? În primul rand despre el este vorba, căci dacă n-ar fi fost el, dacă n-ar fi fost milioanele de împătimiţi, acest eveniment sau n-ar mai fi avut anvergura pe care a avut-o sau n-ar mai fi existat. În primul rând spectacolul apoi emoţiile, bucuria victoriei sau tristeţea înfrângerii. Mulţi spectatori sau telespectatori au trăit intens fiecare fază.
De ce toate astea!? Ce îi face pe aceşti oameni să se bucure sau să sufere pentru un meci de fotbal? Poate este ceva în noi sau în natură, ce ne face să ne comportăm astfel. Poate e doar eliberarea de tensiuni acumulate în decursul zilelor tumultoase pe care societatea modernă ni le oferă.
Oricum ar fi, spectacolul fotbalistic atrage, stârneşte pasiuni şi emoţii în psihicul uman. Aceste pasiuni şi emoţii trebuie că au ceva pozitiv, alfel nu ne-am pierde timpul în faţa televizoarelor urmărind meciurile de fotbal.
Vraja fotbalului atrage şi emoţionează totodată, stârneşte pasiuni şi dorinţe de victorie. E meritul acestui sport că a reuşit să devină atât de popular şi iubit. Cât va ţine accest lucru!? Poate atâta timp cât nevoia de spectacol va domni printre oameni sau până când atenţia oamenilor se va îndrepta spre alte sporturi sau alt gen de spectacole.
Deocamdată fotbalul e sportul rege şi ca să dam cezarului ce e al cezarului, vom felicita echipa Spaniei pentru rezultatul obţinut şi le urăm succes în continuare.
sâmbătă, 10 iulie 2010
Peak oil – foarte pe scurt
Peak oil sau vârful petrolului, cum ar veni in traducere liberă, este o teorie care are ca obiect extracţia petrolieră. Teoria spune că producţia de petrol va atinge un maxim şi apoi va scădea, punctul maxim al extracţiei fiind vârful petrolului. Ce înseamnă asta? Asta înseamnă că într-o lume tot mai flamânda de petrol acesta va deveni o resursă tot mai greu de găsit. Vom avea preţuri tot mai mari la carburanţi şi cam la tot ce include petrolul ca materie primă. Adică la cam tot ce se produce în momentul actual.
Totuşi economia de piaţă are unele mecanisme de reglare a preţului, mecanisme ce vor face ca uneori preţul să scadă. Aceste mecanisme se bazează pe simpla eliminare a unora de la consum. Pur şi simplu unii nu-şi vor mai permite sa consume la fel de mult ca în trecut din diverse motive, scaderea veniturilor, faliment, şomaj etc. Asta, după cum bine vă puteţi închipui înseamnă criză economică mondială.
Când va veni vârful petrolului? Unii analişti sunt de parere ca am atins deja punctul maxim, alţii cred că acest lucru se va întâmpla în viitorul apropiat, desigur sunt şi dintre cei care prevad că acest eveniment se va produce într-un viitor mai îndepărtat.
De ce nu ne anunţă autoritaţile? Nu anunţă pentru a nu creea panică. Panica ar prabuşi şi mai repede pieţele şi ar agrava, probabil prematur situaţia. Probabil că există credinţa că dacă avem suficient timp vom putea depăşi mai decent criza creată de peak oil.
Ce putem să facem? Păi ar fi mai multe de facut, cum ar fi reducerea cheltuielilor inutile, o colaborare mai strânsă între oameni, învăţarea mai multor meserii pentru a avea şanse mai mari de obţinere a unui loc de muncă, şi nu în ultimul rând, evitaţi să faceţi datorii inutile.
Deocamdată atât despre peak oil. Sperăm să revenim asupra subiectului cât de curând.
Totuşi economia de piaţă are unele mecanisme de reglare a preţului, mecanisme ce vor face ca uneori preţul să scadă. Aceste mecanisme se bazează pe simpla eliminare a unora de la consum. Pur şi simplu unii nu-şi vor mai permite sa consume la fel de mult ca în trecut din diverse motive, scaderea veniturilor, faliment, şomaj etc. Asta, după cum bine vă puteţi închipui înseamnă criză economică mondială.
Când va veni vârful petrolului? Unii analişti sunt de parere ca am atins deja punctul maxim, alţii cred că acest lucru se va întâmpla în viitorul apropiat, desigur sunt şi dintre cei care prevad că acest eveniment se va produce într-un viitor mai îndepărtat.
De ce nu ne anunţă autoritaţile? Nu anunţă pentru a nu creea panică. Panica ar prabuşi şi mai repede pieţele şi ar agrava, probabil prematur situaţia. Probabil că există credinţa că dacă avem suficient timp vom putea depăşi mai decent criza creată de peak oil.
Ce putem să facem? Păi ar fi mai multe de facut, cum ar fi reducerea cheltuielilor inutile, o colaborare mai strânsă între oameni, învăţarea mai multor meserii pentru a avea şanse mai mari de obţinere a unui loc de muncă, şi nu în ultimul rând, evitaţi să faceţi datorii inutile.
Deocamdată atât despre peak oil. Sperăm să revenim asupra subiectului cât de curând.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)