Peak oil sau vârful petrolului, cum ar veni in traducere liberă, este o teorie care are ca obiect extracţia petrolieră. Teoria spune că producţia de petrol va atinge un maxim şi apoi va scădea, punctul maxim al extracţiei fiind vârful petrolului. Ce înseamnă asta? Asta înseamnă că într-o lume tot mai flamânda de petrol acesta va deveni o resursă tot mai greu de găsit. Vom avea preţuri tot mai mari la carburanţi şi cam la tot ce include petrolul ca materie primă. Adică la cam tot ce se produce în momentul actual.
Totuşi economia de piaţă are unele mecanisme de reglare a preţului, mecanisme ce vor face ca uneori preţul să scadă. Aceste mecanisme se bazează pe simpla eliminare a unora de la consum. Pur şi simplu unii nu-şi vor mai permite sa consume la fel de mult ca în trecut din diverse motive, scaderea veniturilor, faliment, şomaj etc. Asta, după cum bine vă puteţi închipui înseamnă criză economică mondială.
Când va veni vârful petrolului? Unii analişti sunt de parere ca am atins deja punctul maxim, alţii cred că acest lucru se va întâmpla în viitorul apropiat, desigur sunt şi dintre cei care prevad că acest eveniment se va produce într-un viitor mai îndepărtat.
De ce nu ne anunţă autoritaţile? Nu anunţă pentru a nu creea panică. Panica ar prabuşi şi mai repede pieţele şi ar agrava, probabil prematur situaţia. Probabil că există credinţa că dacă avem suficient timp vom putea depăşi mai decent criza creată de peak oil.
Ce putem să facem? Păi ar fi mai multe de facut, cum ar fi reducerea cheltuielilor inutile, o colaborare mai strânsă între oameni, învăţarea mai multor meserii pentru a avea şanse mai mari de obţinere a unui loc de muncă, şi nu în ultimul rând, evitaţi să faceţi datorii inutile.
Deocamdată atât despre peak oil. Sperăm să revenim asupra subiectului cât de curând.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu