Libertate şi necesitate

Democraţia, iatǎ un cuvânt care sa înrădăcinat în vocabularul cetǎţeanului de rând din România. Confundatǎ adesea cu libertatea, democraţia, nu este altceva decât un concept care defineşte o formǎ de guvernǎmânt sau de conducere. Aceastǎ confuzie se datoreazǎ probabil pǎrerii, cǎ o guvernare democraticǎ asigurǎ şi libertatea socialǎ a individului. Aceastǎ pǎrere este în general falsǎ, democraţia nu asigurǎ altceva decât alegerea liberǎ a persoanelor ce urmeazǎ a conduce, precum şi faptul cǎ acestea nu-şi vor folosi puterea acordatǎ pentru a lua mǎsuri cu caracter opresiv sau abuziv.
A fi liber înseamnǎ a putea sǎ faci ce vrei. Acest lucru este imposibil pentru un om, puterea de a face ce vrea fiindu-i redusǎ de condiţia lui umanǎ. Prin urmare pentru a vorbi despre libertate trebuie sǎ ţinem cont de limitele noastre biologice. Aceste limite sunt de douǎ tipuri cele care ţin de puterea noastrǎ de a face ce vrem şi cele care ţin de asigurarea fiinţei noastre cu cele necesare vieţii de zi cu zi. Primele nu le resimţim atât de acut în viaţa noastrǎ şi conştientizarea lor nu ne face sǎ ne simţim mai puţin liberi, în schimb nevoile (hranǎ, îmbrǎcǎminte, locuinţǎ etc.) le resimţim ca necesitati, ceea ce se rǎsfrânge dureros asupra vieţii noastre în general.
A vorbi despre libertate la începutul mileniului trei într-o societate care nu asigurǎ necesitǎţile minime indivizilor din care e compusǎ este o aberaţie. Tǎrile avansate asigurǎ acest minim prin diversele mǎsuri sociale pe care le iau (ajutor de şomaj etc.).
Este greşitǎ ideea cǎ aceste mǎsuri sociale au doar un caracter umanitar sau de prevenire a unor revolte sociale. Ele asigurǎ un climat de siguranţǎ celor care muncesc ca salariaţi în diversele domenii de activitate. Astfel cel rǎmas fǎrǎ un loc de muncǎ are suficiente resurse pentru a-şi cǎuta un serviciu acceptabil pentru el sau sǎ-şi facǎ o eventualǎ recalificare. Mǎsurile de protecţie socialǎ ajutǎ astfel la creerea unui climat concurenţial pe piaţa muncii. Beneficiarii acestor mǎsuri nu sunt doar salariaţii ci şi acele companii care au nevoie de forţǎ de muncǎ calificatǎ şi care sunt dispuse sǎ plǎteascǎ pentru asta, (la nivelul actual al ştiinţei şi tehnologiei cantitatea de cunoştinţe care trebuie asimilate este foarte mare în plus datoritǎ progresului accelerat procesul de învǎţare nu se mai terminǎ pe bǎncile şcolii, ci continuǎ toatǎ viaţa, astfel o societate în care stresul şi grija zilei de mâine sunt la ordinea zilei e condamnatǎ la înapoiere). O altǎ idee care se mai vehiculeazǎ încǎ şi care ar trebui consideratǎ depǎşitǎ ar fi aceea cǎ dacǎ ar avea un minim necesar asigurat oamenii ar fi tentaţi sǎ nu mai munceascǎ. Experienţa aratǎ cǎ în general oamenii nu se mulţumesc cu minimul necesar ei cǎutând mereu o viaţǎ mai bunǎ.
Fǎcând o analogie între societatea româneascǎ dinainte de revoluţie şi cea de astǎzi observǎm douǎ forme diferite de încǎtuşare a libertǎţii individuale. Înainte de ’89 aceasta se fǎcea prin forţǎ mai nou se face prin foame. Pentru cei sǎraci nevoia locului de muncǎ nu este datǎ de dorinţa de mai bine sau de aceea de a face ceva, ci de necesitatea naturalǎ de a-şi procura cele necesare vieţii. Libertatea lor de a-şi alege un drum în viaţǎ fiind restrânsǎ de nevoia de a supravieţui. Sǎracii sunt puşi astfel faţǎ de cei bogaţi într-o poziţie de inferioritate(nu ca oameni cǎci a fi superior sau inferior cuiva nu e o chestiune care ţine de buget) socialǎ. Aceastǎ inferioritate socialǎ se manifestǎ prin nevoia celui sǎrac de a-şi vinde forţa de muncǎ pentru a nu muri de foame. Un om nu poate spune cǎ munceşte pentru el, dacǎ aceastǎ muncǎ nu-i aduce satisfacţii fie chiar şi doar materiale(câştigul obţinut prin muncǎ ajungându-i şi pentru altceva în afarǎ de a supravieţui).
Pentru a putea afirma cǎ într-o ţarǎ existǎ libertate sunt necesare un sistem de guvernare democratic şi asigurarea minimului necesar tuturor locuitorilor ei. Primul neajuns al sistemului comunist a fost acela cǎ nu a putut asigura o guvernare democraticǎ, minimul necesar fiind asigurat prin obligaţia statului de a asigura locuri de muncǎ pentru toatǎ lumea. Sistemul capitalist are marele defect cǎ fǎrǎ o protecţie socialǎ adecvatǎ oferǎ patronilor un mijloc de exploatare foarte eficient bazat pe nevoia omului de a se hrǎni.
Unde se aflǎ România azi? Salariile mici(mizerabile în comparaţie cu cele din vest) spun totul. Protecţia socialǎ este doar de formǎ, o amǎgire care ne face sǎ ne credem civilizaţi. Democraţia? Aici am câştigat ceva faţǎ de vechiul regim: avem alegeri libere. Adevǎrul e cǎ la noi democraţia se pierde pe undeva prin mulţimea de ordonanţe de urgenţǎ. Cât despre libertate, se pare cǎ pentru mulţi români revoluţia din decembrie 1989 le-a adus atât libertatea de exprimare cât şi pe cea de a muri de foame.