Search

sâmbătă, 25 octombrie 2014

Alegeri prezidențiale 2014, mic comentariu...

Sâmbătă, 25 octombrie 2014. Suntem în plină campanie electorală. Se alege președintele României. Agitație mare în media, că doar interese sunt peste tot, iar presa din România se pare că e unsă cu toate alifiile. Vedem aceleași strategii vechi de când revoluția, de genul nu votați cu cutare că nu are șanse, mai bine votați-mă pe mine că așa nu iese cel nedorit. Sunt tot felul de strategii electorale murdare făcute să ajute candidați care s-au demis mai mult sau mai puțin în fața poporului prin acțiunile lor precedente dar care râvnesc la ciolan și atunci încearcă diverse mijloace. Eu cred că ne-am ars destul votând după sloganuri și promisiuni deșarte gen: “ Să trăiți bine” sau “ 50% în plus la salar”. Ar fi mai bine să ne uităm prima dată la omul pe care îl votăm pentru că vorbe poate spune oricine. Formațiunea politică care susține un candidat e de asemenea importantă pentru că am văzut cu toții ce fel de oameni conduc partidele politice din România. Există, și nu sunt puțini aceștia( probabil sunt chiar majoritari) oameni care nu vor nici unul dintre candidați în funcția de președinte. E cumva tragic că acești oameni nu au reușit sa fie reprezentați de nici unul dintre candidați. Pentru ei neprezentarea la vot poate fi o opține și totodată o formă legitimă și democratică de protest. E mai bine să nu te prezinți la vot decât să dai girul unui candidat pe care îl consideri dubios. Există și excepții de la regula asta cum ar fi cazul dacă ar exista riscul să iasă un candidat ostil intereselor segmentului de populație din care faci parte: de exemplu un candidat UDMR. Atunci se poate alege răul cel mai mic. E tragic când milioane de votanți se duc la vot ca să aleagă răul cel mai mic. E tragic când atâția și atâția oameni nu reușesc să se mobilizeze și să promoveze un candidat care să îi reprezinte. Dar dacă stai să te gândești uneori poate fi mai tragic când sute de mii sau milioane de oameni votează false speranțe date de promisiuni electorale deșarte. Acestea sunt două dintre aspectele democrației moderne care au generat multă frustrare și suferință. De aceea în ziua de azi trebuie să fii vigilent și să știi să-ți susții drepturile, pentru că altfel acestea riscă să rămână doar pe hârtie. Trebuie să știi ce vrei, dar mai ales să vrei ceva ce se poate obține pentru că candidații pot promite și luna de pe cer ca să se vadă aleși, și se pare că mulți uită a doua zi după investitură tot ce au promis. Cine nu are de gând să-și țină promisiunile poate promite orice. Închei aici micul meu comentariu despre alegeri, iar dacă timpul și vremurile vor permite ne mai auzim.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu