Poftă bună!

Acum ceva timp mi-a parvenit, așa cum se intâmplă de multe ori pe internet, un articol interesant despre ce se mai servește la masă în societatea capitalistă modernă, în care trăim. Era vorba despre colorantul natural „ carmin”, care cică ar fi extras din gândaci. Știrea nu era dintr-o sursă oficială, nu era nici măcar din media obișnuită care după cum știm „bate câmpii” de câte ori îi răsună un cât de mic interes pe la urechiușe. Știam că în societatea „ oarecum” concurențială de azi se uzitează practica de a arunca diverse știri fie și pentru a mai regla veniturile unuia sau ale altuia jucându-se de multe ori un fel de joc macabru cu nervii consumatorilor. Motivele pentru care o astfel de știre ar fi putut aparea sunt multe și nu e cazul să le discutăm aici. Totuși pentru liniștea mea recunosc că am refuzat să mai consum produse conținând colorantul carmin, cel puțin până nu mă edific asupra problemei știind că în industria de azi, axată pe profit și nu pe confortul sau bunăstarea consumatorului, numai încredere nu poți avea, și că exită și persoane de bun simț care trag semnale de alarmă pe unde pot și când pot. Coloranții se folosesc în industria alimentară pentru a da un aspect mai apetisant unor produse sau pentru a face ca anumite produse sa-și păstereze aspectul mâncabil mai mult timp. Mai demult se foloseau cu precădere coloranții artificiali, dar de câtva timp se pare că apetitul pentru natural a pătruns masiv pe piață influențând masiv și industria alimentară. Nimic rău in asta, ba am putea vorbi chiar de bine despre acest lucru dacă în goana lor după profit unele firme n-ar uita de ceea ce se cheamă bun simț. Tot încercând să evit produsele care conțineau carmin am aflat că acesta este un colorant natural care dă o culore roșietică sau roșie produselor în a căror componență e folosit. Este folosit la tot felul de mezeluri, sucuri sau la alte produse la care o nuanță de roșu îi șoptește consumatorului „e bun” . Trebuie specificat aici că nu toate produsele de acest tip conțin carmin. Am mai aflat apoi că sursa acestui colorant e un pigment roșietic care se găsește și la plante și la insecte. Nu am nimic împotriva unui colorant extras din plante, dar judecând că unii ar fi în stare să extragă acest colorant din gandaci și apoi să-l folosească la producerea de alimente dacă așa ar fi mai profitabil am continuat să evit produsele conținând acest colorant. Mai târziu am aflat, tot de pe internet, că unul din tipurile de gândaci folosite la producerea de coloranți naturali e gândacul numit coșenilă. Edificarea a venit mai apoi când, la magazin, am citit în cea mai curată limbă română pe lista de ingrediente a unui produs roșietic( eram interesat să mă uit) „colorant natural: coșenilă”. Era clar, în lumea civilizată a secolului XXI, se servesc consumatorilor la masă nici mai mult nici mai puțin decât gândaci. E sigur că ingredientele obținute din gândaci se folosesc dacă nu în toată lumea cel puțin în aproape toată lumea. În orice caz se folosesc în mândra Uniune Europeană, unde dacă un produs alimentar nu arată după cum zic standardele Uniunii nu ai voie nici să-l pui în raft. Deci contează cum arată un produs și nu prea conteză ce conține. De aici și concluzia că cei ce au putere de decizie în Europa sunt conduși de pofta nesățioasă de arginți și nu de bunul simț. E imposibil ca de atâta vreme nimeni să nu știe( instituții europene, instituții ale țărilor membre, instituții regionale sau locale), și totuși nu s-a luat nici o măsură. Intresul poarta fesul cum zice un proverb, peste tot în Europa . În rest ce să vă mai zic!? Vă urez numai bine și vă spun: „Poftă bună!”.