Alegeri prezidențiale 2014, mic comentariu...

Sâmbătă, 25 octombrie 2014. Suntem în plină campanie electorală. Se alege președintele României. Agitație mare în media, că doar interese sunt peste tot, iar presa din România se pare că e unsă cu toate alifiile. Vedem aceleași strategii vechi de când revoluția, de genul nu votați cu cutare că nu are șanse, mai bine votați-mă pe mine că așa nu iese cel nedorit. Sunt tot felul de strategii electorale murdare făcute să ajute candidați care s-au demis mai mult sau mai puțin în fața poporului prin acțiunile lor precedente dar care râvnesc la ciolan și atunci încearcă diverse mijloace. Eu cred că ne-am ars destul votând după sloganuri și promisiuni deșarte gen: “ Să trăiți bine” sau “ 50% în plus la salar”. Ar fi mai bine să ne uităm prima dată la omul pe care îl votăm pentru că vorbe poate spune oricine. Formațiunea politică care susține un candidat e de asemenea importantă pentru că am văzut cu toții ce fel de oameni conduc partidele politice din România. Există, și nu sunt puțini aceștia( probabil sunt chiar majoritari) oameni care nu vor nici unul dintre candidați în funcția de președinte. E cumva tragic că acești oameni nu au reușit sa fie reprezentați de nici unul dintre candidați. Pentru ei neprezentarea la vot poate fi o opține și totodată o formă legitimă și democratică de protest. E mai bine să nu te prezinți la vot decât să dai girul unui candidat pe care îl consideri dubios. Există și excepții de la regula asta cum ar fi cazul dacă ar exista riscul să iasă un candidat ostil intereselor segmentului de populație din care faci parte: de exemplu un candidat UDMR. Atunci se poate alege răul cel mai mic. E tragic când milioane de votanți se duc la vot ca să aleagă răul cel mai mic. E tragic când atâția și atâția oameni nu reușesc să se mobilizeze și să promoveze un candidat care să îi reprezinte. Dar dacă stai să te gândești uneori poate fi mai tragic când sute de mii sau milioane de oameni votează false speranțe date de promisiuni electorale deșarte. Acestea sunt două dintre aspectele democrației moderne care au generat multă frustrare și suferință. De aceea în ziua de azi trebuie să fii vigilent și să știi să-ți susții drepturile, pentru că altfel acestea riscă să rămână doar pe hârtie. Trebuie să știi ce vrei, dar mai ales să vrei ceva ce se poate obține pentru că candidații pot promite și luna de pe cer ca să se vadă aleși, și se pare că mulți uită a doua zi după investitură tot ce au promis. Cine nu are de gând să-și țină promisiunile poate promite orice. Închei aici micul meu comentariu despre alegeri, iar dacă timpul și vremurile vor permite ne mai auzim.

Poftă bună!

Acum ceva timp mi-a parvenit, așa cum se intâmplă de multe ori pe internet, un articol interesant despre ce se mai servește la masă în societatea capitalistă modernă, în care trăim. Era vorba despre colorantul natural „ carmin”, care cică ar fi extras din gândaci. Știrea nu era dintr-o sursă oficială, nu era nici măcar din media obișnuită care după cum știm „bate câmpii” de câte ori îi răsună un cât de mic interes pe la urechiușe. Știam că în societatea „ oarecum” concurențială de azi se uzitează practica de a arunca diverse știri fie și pentru a mai regla veniturile unuia sau ale altuia jucându-se de multe ori un fel de joc macabru cu nervii consumatorilor. Motivele pentru care o astfel de știre ar fi putut aparea sunt multe și nu e cazul să le discutăm aici. Totuși pentru liniștea mea recunosc că am refuzat să mai consum produse conținând colorantul carmin, cel puțin până nu mă edific asupra problemei știind că în industria de azi, axată pe profit și nu pe confortul sau bunăstarea consumatorului, numai încredere nu poți avea, și că exită și persoane de bun simț care trag semnale de alarmă pe unde pot și când pot. Coloranții se folosesc în industria alimentară pentru a da un aspect mai apetisant unor produse sau pentru a face ca anumite produse sa-și păstereze aspectul mâncabil mai mult timp. Mai demult se foloseau cu precădere coloranții artificiali, dar de câtva timp se pare că apetitul pentru natural a pătruns masiv pe piață influențând masiv și industria alimentară. Nimic rău in asta, ba am putea vorbi chiar de bine despre acest lucru dacă în goana lor după profit unele firme n-ar uita de ceea ce se cheamă bun simț. Tot încercând să evit produsele care conțineau carmin am aflat că acesta este un colorant natural care dă o culore roșietică sau roșie produselor în a căror componență e folosit. Este folosit la tot felul de mezeluri, sucuri sau la alte produse la care o nuanță de roșu îi șoptește consumatorului „e bun” . Trebuie specificat aici că nu toate produsele de acest tip conțin carmin. Am mai aflat apoi că sursa acestui colorant e un pigment roșietic care se găsește și la plante și la insecte. Nu am nimic împotriva unui colorant extras din plante, dar judecând că unii ar fi în stare să extragă acest colorant din gandaci și apoi să-l folosească la producerea de alimente dacă așa ar fi mai profitabil am continuat să evit produsele conținând acest colorant. Mai târziu am aflat, tot de pe internet, că unul din tipurile de gândaci folosite la producerea de coloranți naturali e gândacul numit coșenilă. Edificarea a venit mai apoi când, la magazin, am citit în cea mai curată limbă română pe lista de ingrediente a unui produs roșietic( eram interesat să mă uit) „colorant natural: coșenilă”. Era clar, în lumea civilizată a secolului XXI, se servesc consumatorilor la masă nici mai mult nici mai puțin decât gândaci. E sigur că ingredientele obținute din gândaci se folosesc dacă nu în toată lumea cel puțin în aproape toată lumea. În orice caz se folosesc în mândra Uniune Europeană, unde dacă un produs alimentar nu arată după cum zic standardele Uniunii nu ai voie nici să-l pui în raft. Deci contează cum arată un produs și nu prea conteză ce conține. De aici și concluzia că cei ce au putere de decizie în Europa sunt conduși de pofta nesățioasă de arginți și nu de bunul simț. E imposibil ca de atâta vreme nimeni să nu știe( instituții europene, instituții ale țărilor membre, instituții regionale sau locale), și totuși nu s-a luat nici o măsură. Intresul poarta fesul cum zice un proverb, peste tot în Europa . În rest ce să vă mai zic!? Vă urez numai bine și vă spun: „Poftă bună!”.

După ani de criză

Au trecut ani de zile de când criza economică mondială face ravagii pe întregul mapamond. Societatea capitalistă actuală s-a confruntat cu multe în perioada asta: căderea bursei, șomaj, sărăcie, etc.. Problema care ne interesează cel mai mult este situația României care, vrem nu vrem, ne afectează pe toți, într-un fel sau altul. Se vorbește mult pe la televiziunile și prin presa din România despre situația țării, dar din păcate e greu de ghicit adevărul din această vorbăraie( nu pot să-i spun altfel), care de cele mai multe ori servește interesele unuia sau pe ale altuia și nu adevarul. Chiar și atunci când câte cineva vrea să spună măcar câte o frântură de adevăr de cele mai multe ori fie nu e bine informat( lăsându-se dus de nas de ce vede prin ziare și pe la televizor) fie se găsește câte cineva care să-i dea în cap pentru că la mulți nu le convine să se știe adevărul. Din punctul ăsta de vedere am scăpat de propaganda comunistă( care se pare că mai spunea și adevărul câteodată) ca să trecem la ceva mult mai grotesc. Nu e greu totuși să surprindem câteva lucruri din ceea ce ne afectează pe toți. Ar trebui să înțelegem că România trece printr-o criză mult mai profundă decât pare. La noi criza economică mondială e dublată de alți factori care fac ca situația să fie cu adevărat tragică. În primul rând se pare că n-a mai rămas mre lucru din averea rămasă de la comuniști. Mare parte ori a intrat in buzunarele lui cutărică sau cutărică, ori s-a tocat de către cine a putut. Pe de altă parte se pare că am reușit să ne batem joc de oricine a vrut să ne ajute, și asta din simplu motiv că mai marilor noștrii ( cine-i tot pune in funcții!?) nu le plac deloc unele lucruri simple cum ar fi legea și bunul simnț. Ca exemplu în acest sens este situația fondurilor europene pentru România, bani care se pare că nu prea au valoare pentru ei din simplul motiv că e prea periculos să-i furi. Mai e și situația datoriei externe, care se pare că a ajuns la valori fabuloase pentru România și din care nu s-a facut nimic ( spre deosebire de Ceaușescu care, ce-i al lui e al lui, după ce a luat bani împrumut în contul țarii se pare că a mai făcut o fabricuță ici, un drum colo, de a avut poporul unde munci și deci cu ce plăti banii înapoi).Dacă nu s-a făcut nimic, unde sunt banii? De unde se vor plăti acuma banii înapoi? Se pare că reforme de genul TVA 24%( inclusiv la alimente) și alte asemenea „cadouri” încearcă, intr-un fel sau altul, să ne de-a un răspuns: poporul e bun de plată. Asta e doar o parte din tabloul cu care ne-am pricopsit. Dacă mai punem la mijloc că ne-am pricopsit și cu o sumedenie de așa ziși demnitari sau mari oameni de afaceri cu statul, care dau cu pumnul pe unde pot și urlă cât ii ține gura că poporul trebuie să-i tină bogați și fericiți la infinit( averea dupa ce o faci mai trebuie să o și intreții), chiar de ar fi să dispară țara, că ei au facut totul cu bani și hoții și altfel nu pot trăi, avem un tablou ceva mai complet. Ar mai fi câte ceva de zis dar mă opresc aici. O vorbă din vechime zice că speranța moare ultima, imi permit cu voia dumneavoastră să completez: va fi vai și amar atunci când și speranța va muri.

La protest

De câteva săptămâni bune românii au ieşit în stradă să-şi exprime amarul şi frustrarea faţă de mersul societăţii româneşti în era „post revoluţionară ”. Normal omul împotriva căruia se strigă şi se protestează cel mai mult, e chiar preşedintele ţării.
Acest domn, aflat la al doilea mandat, promitea cu surle şi trâmbiţe în alegeri că dacă domnia sa va fi ales românii o vor duce mult mai bine. Şi nu s-a mulţumit cu atât, el a cerut poporului să-l susţină să-şi plaseze oamenii în funcţii cheie, pentru că, vezi doamne, de aceea nu poate el duce poporul spre un trai mai bun pentru că unii îi mai pot face încă opoziţie. Zis şi facut, poporul l-a susţinut pentru că, vezi doamne, e om gospodar(după cum ziceau acoliţii lui) şi sigur ştie ce face. Numai că atunci când omul nostru s-a văzut preşedinte şi fără opozanţi a făcut ce a ştiut( şi ceea ce avea de gând cu adevărat să facă) : s-a pus cu japca pe popor, probabil mai rău decât cei dinaintea lui. Şi nu e normal !? Doar el şi acoliţii lui au câştigat alegerile, ceea ce, probabil, în limbaj „post revoluţionar ” înseamnă că au obţinut o concesiune pe mai mulţi ani pe care trebuie să o stoarcă cât mai mult !
De ce să plătească ei atâtea pensii şi salarii !? Doar românii nu au nevoie, vor trăi mai bine dacă le reduc substanţial. De ce să întreţină spitale şi şcoli, doar românii trăiesc mai bine bolnavi şi neşcoliţi, aşa că au desfiinţat cât mai multe. Normal, trebuie avută multă grijă la buget, că doar dacă se plătesc atâtea servicii din el nu mai rămân mulţi bani disponibili pentru furat. Şi normal trebuie luaţi cât mai mulţi bani împrumut în contul ţării, bani cu care să nu se facă nimic altceva decât ştiţi voi ce; după vorba guvernantul chefuieşte, poporul plăteşte.
Poate credeţi că cei care fac astăzi opoziţie în parlamentul României sunt mai buni!?
Eu, personal, cred că ei au făcut dovada capacităţilor lor în anii în care au fost la guvernare.
Şi atunci ce e de facut, se vor întreba unii? Păi speranţa ramâne tot în popor! Rămâne în sarcina acestuia să caute soluţii, să se dezică de partidele care l-au dezamăgit după revoluţie, să promoveze oameni noi şi cinstiţi, să fie mai atent cu ce votează şi cu oamenii pe care-i susţine. Dacă ne vom lăsa în continuare amagiţi de vorbele mincinoase ale celor puşi pe îmbogaţire nu o vom duce niciodată bine. Pentru ca sunt unii în stare sa spună şi că soarele răsare noaptea numai să se vadă cu traista plină fară prea multă muncă.
Până atunci putem să protestăm. E bun şi asta, pentru că ajută. Mai scăpam de frustrări şi ne mai uşurăm de obidă, şi avem şansa de a grăbi căderea celor care ne-au înşelat.
Speranţa nu moare niciodată!

Respect armatei române

Ştim cu toţii cât de mult datorăm armatei române. Poate astăzi n-am fi cea ce suntem fără sublimul efort şi spirit de sacrificiu al soldatului român.
Desigur în viaţa unui popor sunt şi factori pozitivi, care ajută la dezvoltarea acestuia, şi factori negativi care îl înfrânează în dezvoltare. Credem că armata română, a fost un factor pozitiv în viaţa poporului nostru, apărându-ne de multe din vicisitudinile istoriei.
Din păcate, în istoria armatei sunt şi perioade mai bune şi perioade mai proaste. Un exemplu de perioadă mai proastă din viaţa armatei este atunci când destinul sau anumite forţe oculte ale istoriei deturnează armata română de la rolul ei, acela de a apăra interesele poporului român şi ale României, şi este trimisă să lupte pentru interese străine de naţiunea noastră. Nu este uşor atunci pentru ostaşul român să-şi rişte viaţa şi viitorul pentru ceva care pentru el şi naţia lui n-are nici o valoare, ba chiar îi daunează.
Încheiem articolul cu un gând frumos dedicat armatei române.

Dezastrul de la Fukushima şi energia nucleară

După cum se ştie, după dezastul de la Fukushima, tot mai multă lume se întreabă dacă este oportună continuarea exploatării energiei nucleare. Este de înţeles că unii oameni sunt speriaţi, mai ales când acolo au avut loc scurgeri grave de radiaţii. De aceea considerăm de bun simţ întrebarea: Merită să mai continuăm cu energia nucleară?
Aici trebuie avute în vedere mai multe aspecte. Cel mai important ar fi foamea de energie cu care se confruntă umanitatea. Trebuie avut în vedere că omenirea îşi asigură peste 80% din necesarul de energie prin utilizarea combustibililor fosili. Pe lângă faptul că utilizarea acestor combustibili nu este considerată prea ecologică, ei mai au şi alte calităţi menite să ne pună pe gânduri. În primul rând sunt o sursă epuizabilă de energie, în al doilea rând sunt o resursă exploatată de multă vreme. Asta înseamnă că e din ce în ce mai greu să se asigure fluxul continuu de energie de care avem nevoie bazându-ne doar pe aceşti combustibili. Cum economia are nevoie de un flux continuu de energie înseamnă că, sau va creşte preţul până când unii vor renunţa( nu este singurul motiv pentru care ar putea creşte preţul), sau apelăm şi la alte surse de energie.
În aceste condiţii renunţarea la energia nucleară este un obiectiv greu de atins, dacă nu chiar imposibil. Din contră, cum se estimează că necesarul de energie va creşte, apelarea la energia nucleară este tot mai tentantă pentru viitor. Asta nu înseamnă că trebuie să ne speriem, căci cu toată lecţia dură învăţată la Fukushima, energia nucleară este o sursă destul de sigură. Până la urmă trebuie avut în vedere că dezastrul de la Fukushima s-a produs în urma unor catastrofe naturale( cutremur plus tsunami), şi asta ne arată că dacă vom lua măsuri pentru mărirea securităţii reactoarelor nucleare în faţa furiei naturii, probabil, nu va trebui să ne mai temem atât de mult.
Ţinând cont că energia nucleară, dacă excludem deşeurile radioactive, este o sursă curată de energie şi că cercetarea în domeniul nuclear poate aduce mari foloase şi pe viitor, să ţinem fruntea sus şi să continuăm să exploatăm această resursă în folosul umanităţii.

Pentru libertate – Africa de Nord

În zilele astea vedem cum popoarele Africii de Nord se străduiesc să scuture jugul unor regimuri totalitare spre a se putea îmbăia cu dulcele gust al libertaţii. Într-o lume în care criza e la ea acasă, unele regimuri au devenit foarte greu de suportat. Nu se ştie probabil ce turnură va lua mişcarea din Africa de Nord pentru că interesele sunt multe şi vorba aceea: “interesul poartă fesul”. Un lucru e sigur, mulţi dintre oamenii care au ieşit în stradă, n-au ieşit pentru a face jocurile politice ale unui partid sau altul ci au ieşit pentru anumite idealuri cum ar fi: libertatea, democratia şi nu în ultimul rând un trai mai decent.
Când vorbim despre Africa de Nord vorbim despre o zonă destul de bogată, o zonă cu bogaţii naturale cum ar fi petrolul şi gazele naturale, o zonă de interes strategic şi o zonă cu o uimitoare atracţie turistică. Cu toate astea mare parte a populţiei trăieşte sub pragul sărăciei cu un venit de sub doi dolari pe zi, fiind la mila statului şi a camarilei care îl controlează, dependentă de subvenţii şi alte aşa zise facilităţi acordate probabil pentru a cumpăra de la ei liniştea publică.
Pare ridicol să trăieşti într-o zonă atât de importantă a planetei şi să depinzi de mila camarilei de la putere sau de mila unor organizaţii umanitare pentru cele necesare vieţii. Unde sunt investiţiile în dezvoltare, unde sunt locurile de muncă capabile să asigure un trai decent? Se pare că banii ţărilor şi popoarelor din regiune, munca lor şi resursele lor naturale au fost folosite pentru luxul unora, în timp ce ei au fost ţinuţi la bază, cum s-ar zice, li s-a aruncat firimituri.
Şi nu putem spune că mişcările sociale n-au avut success: în Algeria s-a reuşit reducerea preţului la alimente, în Tunisia s-a reuşit răsturnarea preşedintelui, în Egipt s-a obţinut promisiunea preşedintelui de a nu mai candida plus promisiunea unor alegeri libere şi a unor reforme democratice. Şi se pare că mişcările sociale continuă. Să vedem ce va mai urma.
Salutăm pe această cale iniţiativa unor companii americane cum ar fi Google, de a încerca să faciliteze accesul la internet şi comunicaţii a locuitorilor din Egipt în momentul în care guvernul egiptean sa străduit din răsputeri să-l diminueze sau chiar să-l interzică.